etichete CPL
etichete CPL

Etichete pentru substante chimice

CPL este noul regulament european privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor chimice şi a amestecurilor. Legislaţia introduce la nivelul UE un nou sistem pentru clasificarea şi etichetarea produselor chimice, bazat pe Sistemul Global Armonizat al Naţiunilor Unite (GHS al ONU).

CLP se referă la pericolele prezentate de substanţele chimice, amestecuri şi la modul în care trebuie informate alte entităţi cu privire la acestea. Industriei îi revine sarcina de a stabili care sunt pericolele prezentate de substanţe şi amestecuri înainte ca acestea să fie introduse pe piaţă şi să le clasifice în conformitate cu pericolele identificate. In cazul în care o substanţă sau un amestec prezintă un pericol, ele trebuie etichetate astfel încât lucrătorii şi consumatorii să cunoască efectele lor înainte de a le manipula.
Legal, ordonanţa are caracter obligatoriu în statele membre. Este direct aplicabilă în ramurile industriale.

Odată cu introducerea Sistemului Global Armonizat de Clasificare şi Etichetare a Chimicalelor (GHS), producătorii de substanţe chimice de pretutindeni s-au confruntat cu dilema etichetării produselor conform noilor norme. In vechiul sistem se utiliza o etichetă portocalie imprimată cu simbolurile de siguranţă şi avertizare necesare. In cadrul noului sistem aceasta nu mai este o metodă viabilă deoarece casetele de siguranţă şi avertizare necompletate nu sunt permise şi simbolurile utilizate trebuie să fie dimensionate în conformitate cu reglementările GHS.

Gama largă de imprimante de etichete Primera Technology ajută producătorii de substanţe chimice să imprime etichete de calitate superioară, cu pictogramele de pericol în conformitate cu noul Regulament European CLP (Clasificare, etichetare şi ambalare).

Incepand cu ianuarie 2011, vechiul sistem de etichetare a substanţelor periculoase este înlocuit cu Sistemul Global Armonizat de Clasificare şi Etichetare a Chimicalelor (GHS), dezvoltat de Organizaţia Naţiunilor Unite.


Cu ajutorul gamei noastre de imprimante color veti putea realiza etichete standard GHS cu aspect profesional de înaltă calitate, fară a fi obligati să achizitionati mii de etichete pretiparite. Fie că aveţi nevoie de serii mici sau de mii de etichete, una dintre imprimantele Primera cu jet de cerneală sau chiar presa digitală laser va fi în măsură să vă furnizeze flexibilitatea de care aveţi nevoie.



Presa Digitală de etichete color CX1200e
Primera Tehnology permite producătorilor de substante chimice imprimarea de etichete la calitate superioară, produse cu pictogramele de pericol în conformitate cu noul Regulament CLP. Prin urmare, CX1200e este perfectă pentru toţi producătorii, comercianţii cu amănuntul şi companiile de ambalare din industria chimică.

Primera oferă aplicatoare compacte de etichete, semi-automate ceea ce face aplicarea de etichete rapidă şi uşoară pe sticle, cutii de conserve, borcane, tuburi şi multe alte recipiente cilindrice şi conice. Etichetele se aplică direct, fără cute, în locul dorit. Acest lucru oferă produselor finite un aspect profesional şi creşte semnificativ numărul de containere care pot fi etichetate pe oră faţă de aplicarea manuală de etichete.